miercuri, 2 martie 2016

Fibre alimentare = o digestie sănătoasă!



Probabil că atunci când auzi de fibre, te gândeşti la o alimentaţie bogată în cereale, fructe şi legume, dar şi la o bună funcţionare a digestiei. În realitate, fibrele au un rol mult mai important pentru sănătate. Îşi revarsă proprietăţile benefice şi asupra procesului de slăbire, sănătăţii inimii şi menţinerii unor obiceiuri alimentare sănătoase pe termen lung.

Fibrele sunt o parte atât de importantă a alimentaţiei zilnice, încât medicii recomandă, în medie, oamenilor să consume în medie, între 25g (femei) şi 35g (barbaţi) de fibre pe zi.
Deşi aceste valori par mici, foarte puţine persoane reuşesc să le atingă şi să le bifeze în fiecare zi, în special din cauza consumului scăzut de fructe, legume sau cereale – considerate principalele categorii de alimente bogate în fibre.
La prima vedere, dacă am compara substanţele nutritive sau macronutrienţii din alimentaţie cu personajele principale dintr-o piesă de teatru, Proteinele ar fi “eroii” ori starurile, Grăsimile ar fi personajele negative, Carbohidraţii ar juca rolul unor actori secundari, dar relevanţi în desfăşurarea piesei, iar Fibrele ar putea fi interpretate doar ca figuranţi, fără o importanţă deosebită, din cauza faptului că nu au valoare nutritivă pentru organism.
În realitate, fibrele au unele dintre cele mai importante şi dificile roluri în menţinerea unei stări optime de sănătate. Sunt implicate direct în procesul digestiei, în două moduri:
1. ajută la absorbţia corectă a nutrienţilor în organism
2. stimulează tranzitul intestinal lent, susţinând eliminarea mai uşoară a toxinelor din organism.
Să ne gândim puţin: sistemul nostru digestiv, mai exact intestinele, se întind pe 10m, care sunt “înghesuiţi” în abdomen într-un spaţiu de aproape 45 de cm. Gândeşte-te la fibre ca la o bilă lipicioasă, care îţi traversează intestinele, adună toate resturile alimentare şi toxinele, iar la final, le elimină din corp.
Există două tipuri de fibre – solubile şi insolubile, iar pentru a funcţiona corespunzător, organismul are nevoie de ambele categorii, zilnic.
Fibrele joacă un rol esenţial şi în procesul de slăbire, întrucât nu au calorii, controlează apetitul alimentar şi prelungesc senzaţia de saţietate. Vrei să mănânci mai puţin, dar să te simţi în acelaşi timp sătul? Ia un supliment pe baza de fibre cu 30 de minute înainte de masă şi îţi vei reduce semnificativ aportul alimentar şi, implicit, pe cel caloric.
Nu în cele din urmă, fibrele au un rol important în sănătatea inimii sau a sistemului cardiovascular, deoarece echilibrează nivelul colesterolului şi contribuie la menţinerea presiunii arteriale în limite normale.



Suplimentul alimentar bogat în fibre alimentare recomandat de Forever Living Products este Forever Fiber.
Pentru mai multe informaţii despre aceste produse intraţi pe Produse Aloe Vera, pe Articole de prezentare produse Forever Living Products sau pe Canalul youtube de prezentare video a produselor.

duminică, 1 februarie 2015

Scapă de celulită natural şi sigur!


        Inflamaţie la nivelul ţesutului conjunctiv, cauzată de toxinele pe care organismul nu reuşeşte să le elimine, celulita dă mari bătăi de cap. 90% dintre femei luptă cu aspectul inestetic al pielii, numit „coajă de portocală”. Celulita nu are nicio legătură cu numărul kilogramelor, ci cu alimentaţia. Circulaţia limfatică defectuoasă, cauzată de lipsa exerciţiului fizic sau de retenţia de lichid, poate duce la acumularea de reziduuri sub piele. Acesta este şi motivul pentru care multe femei, deşi nu au probleme cu greutatea, au celulită. Zonele cele mai afectate sunt şoldurile, fesele, coapsele, abdomenul şi braţele.

Pe lângă faptul că este incredibil de inestetică, celulita este primul semnal de alarmă pe care corpul ni-l dă în vederea schimbării alimentaţiei şi stilului de viaţă. Iată de ce, pentru a combate celulita, trebuie să ţinem cont de anumite reguli importante, dintre care amintim renunţarea la grăsimi, la zahăr şi sare în exces, la alcool şi tutun (nicotina are efect vasoconstrictor asupra capilarelor, diminuând circulaţia şi drenajul limfatic de la nivelul pielii).

VREI SĂ COMBAŢI EFICIENT CELULITA?
BAZEAZĂ-TE PE ALIAŢI SIGURI:
1. Fibrele alimentare. Ai grijă să nu-ţi lipsească din dieta zilnică. Le găseşti în fructe şi legume proaspete. Multe dintre ele conţin peste 80% apă, ceea ce ajută la eliminarea toxinelor.
2. Vitaminele B2 şi B7, cunoscute şi sub numele de riboflavină şi biotină, contribuie la menţinerea sănătăţii membranelor mucoase şi a pielii.
3. Vitamina C, numită şi „cea mai importantă vitamină a frumuseţii”, ajută la refacerea deficitului de substanţe nutritive necesare sănătăţii pielii, precum şi la sinteza colagenului.
4. Vitamina E contribuie la protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ şi este esenţială pentru sănătatea pielii.
5. Potasiul ajută la eliminarea excesului de apă din organism.
6. Magneziul contribuie la sinteza normală a proteinelor, precum şi la metabolismul energetic normal.
7. Iodul stimulează metabolismul.
8. Zincul contribuie la metabolismul normal al carbohidraţilor.
9. Proteinele sunt foarte importante pentru tonifierea muşchilor şi consolidează structurile de susţinere ale ţesutului conjunctiv. Retenţia de lichide este una dintre problemele ce cauzează celulita. Iar proteinele, datorită conţinutului de albumină, ajută la absorbţia fluidului în exces.
10. Iedera se foloseşte frecvent în tratamentul anticelulitic, deoarece are proprietăţi curative, antiseptice şi antiiritante, ajutând totodată la eliminarea apei din ţesuturi.
11. Ardeiul iute restabileşte circulaţia la nivelul vaselor sangvine din ţesutul adipos subcutanat şi combate eficient celulita.

MERITĂ SĂ AI ÎN VEDERE:
- Nu uita de cei doi litri de apă pe care trebuie să-i consumi zilnic. Ai grijă, însă, ca apa pe care o bei să nu aibă un conţinut mare de sodiu, deoarece acesta favorizează reţinerea ei în organism. De asemenea, şi alimentele bogate în sodiu trebuie consumate moderat.
- Evită pe cât posibil sarea şi mezelurile şi consumă, în schimb, sparanghel, ţelină, dovlecel, ceapă, castravete, pepene galben sau roşu, cireşe, struguri, păpădie sau creson, pentru că aceste legume şi fructe conţin substanţe naturale care intensifică eliminarea renală.
- Masează-ţi pielea cu o lufă. Periajul pielii ajută la înlăturarea celulelor moarte, stimulează circulaţia şi accelerează drenajul limfatic.
- O alimentaţie sănătoasă şi un program moderat de exerciţii fizice sunt întotdeauna binevenite.

Suplimentele alimentare recomandate de Forever Living Products pentru reducerea aspectului inestetic al pielii sunt Absorbent C şi A-Beta-CarE, iar pentru uz extern Aloe Body Toner, Aloe Body Conditioning Creme şi Aloe Bath Gelee (Aloe Body Toning Kit).
Pentru mai multe informaţii despre aceste produse intraţi pe Produse Aloe Vera, pe Articole de prezentare produse Forever Living Products sau pe Canalul youtube de prezentare video a produselor.

sâmbătă, 17 ianuarie 2015

Natura în dieta noastră



Consumăm mai multe grăsimi saturate de origine animală, mai puţine proteine cu valoare biologică ridicată, mai mult alcool şi tutun. Mesele sunt adesea neregulate, varietatea alimentelor este redusă. Stresul zilnic creşte, la fel şi consumul de alimente cu densitate calorică înaltă şi poluarea. În aceste condiţii, în metabolismul uman sunt generate cantităţi mari de radicali liberi periculoşi pentru sănătate. tabloul vieţii omului modern, ocupat şi stresat peste măsură. Ce putem face pentru a înveseli aceste culori sumbre?

Radicalii liberi 
... sunt deşeuri celulare, produse pe de o parte de organismul uman, iar pe de altă parte de factorii externi agresivi (fumatul, radiaţiile, medicamentele, poluarea, razele ultraviolete etc.) Supraconsumul caloric, mai ales cel de calorii de slabă calitate, des întâlnit în preparatele de tip fast-food, creşte producţia radicalilor liberi în organism. Aceştia sunt extrem de nocivi pentru corpul uman, deoarece distrug enzimele metabolice, hormonii, materialul genetic, omoară celulele şi conduc la apariţia bolilor civilizaţiei moderne. Toate acestea grăbesc îmbătrânirea şi scurtează viaţa. În corpul nostru, în fiecare secundă se generează radicali liberi, care atacă celulele corpului. Consumând alimente industriale, producţia de radicali liberi creşte şi există riscul să apară stresul oxidativ.

Stresul oxidativ
... reprezintă ruperea echilibrului dintre radicalii liberi şi antioxidanţi. Stresul oxidativ cronic, generat de o alimentaţie nesănătoasă, fumat, exces de alcool şi utilizarea medicamentelor, împreună cu poluanţii (reziduuri de îngrăşăminte chimice, nitraţi, nitriţi, metale grele: plumb, mercur, cadmiu, reziduuri de pesticide, hormoni, antibiotice, disruptori hormonali, dioxine etc.) din aer, apă şi alimente, exacerbează producţia de radicali liberi. Pe fondul stresului oxidativ cronic apare statusul proinflamator sistemic. Acesta este cel care declanşează sindromul metabolic, care, la rândul lui, se exprimă într-un tablou patologic ce coincide cu bolile civilizaţiei moderne (supraponderalitate, obezitate, hipertensiune arterială, dislipidemii mixte, boli cardiovasculare: infarctul de miocard, boli cerebrovasculare: AVC, diabet de tip 2, diferite forme de cancer: colorectal, gastric, alte boli de nutriţie: hiperuricemie (gută), artrite, sistem imunitar prăbuşit etc). Modificările pe care le produce stresul oxidativ la nivelul celulelor pot preceda cu 10 - 15 ani momentul apariţiei unor afecţiuni precum cele sus-menţionate.

Odată cu înaintarea în vârstă
... organismul îşi pierde tot mai mult din capacitatea de a fabrica antioxidanţi proprii, fiind expus atacului radicalilor liberi.

Anihilarea radicalilor liberi
... este realizată de antioxidanţi – vitamine şi minerale.

De unde îi luăm?
Din alimentaţia bogată în antioxidanţi, precum şi din suplimente alimentare. Acestea sunt recomandate şi persoanelor cu restricţii de hrană şi alimentaţie puţin variată, celor care consumă hrană dezechilibrată nutriţional, femeilor însărcinate, tinerilor care au tendinţa să consume hrană fără valoare nutriţională, vegetarienilor, bolnavilor cronici, bolnavilor de cancer, de boli cardiace, reumatism, scleroză etc.

Cei mai buni antioxidanţi
... sunt cei din legume şi fructe proaspete, apoi cei extraşi din astfel de surse naturale şi cât mai puţin prelucraţi. Sunt mult mai buni şi mai eficace decât antioxidanţii de sinteză. Motivul? Întotdeauna antioxidanţii funcţionează în cascade antioxidante. Ei nu lucrează de unii singuri, ci au nevoie de alte substanţe, iar legumele şi fructele conţin astfel de complexe de antioxidanţi. Dacă nu lucrează în cascadă, aşa cum o cere celula, aceşti antioxidanţi devin toxici, pentru că, după ce distrug radicalii liberi, se transformă ei înşişi în radicali liberi. De exemplu, vitamina E este regenerată de vitamina C, care la rândul ei este potenţată de antocianidine şi betacaroten. Simpla prezenţă chimică a nutrienţilor şi non-nutrienţilor într-un aliment nu este suficientă şi nu ne garantează că organismul îi poate folosi.

Recomandarea Forever Living Products pentru reducerea carenţelor în alimentaţie este Forever Nature's 18. Pentru mai multe informaţii despre aceste produse intraţi pe Produse Aloe Vera, pe Articole de prezentare produse Forever Living Products sau pe Canalul youtube de prezentare video a produselor.

vineri, 9 ianuarie 2015

Hrană verde pentru sănătate!



Astăzi, mai mult ca oricând, trebuie să facem faţă unui stres masiv. Stresul omului modern îmbracă toate formele, de la stresul alimentar – metabolic (subnutriţie malnutriţie) la stresul psihic, economic, socio-cultural, la cel indus de factorii de mediu, poluare chimică, poluare electromagnetică, poluare radioactivă, umiditate, frig, căldură, noi agresiuni ale germenilor patologici (virusuri, bacterii, fungi, paraziţi). Însuşi stilul de viaţă modern, definit de sedentarism, reprezintă un ucigător factor de stres, mai ales la nivel celular – metabolic.
Nutrienţii au o activitate biologică foarte ridicată atunci când se găsesc în starea lor naturală. Spre deosebire de această situaţie, atunci când macro-nutrienţii (proteine, glucide, lipide), micro-nutrienţii (vitamine, minerale) şi nonnutrienţii (antioxidanţii) sunt extraşi din contextul lor natural şi supuşi purificării, îşi pierd din activitatea lor biologică şi nu mai pot conlucra, nemaiavând, implicit, efectele benefice scontate.
Lipsa de activitate biologică a acestor substanţe se explică prin faptul că antioxidanţii nu pot lucra atunci când se află izolaţi unii de alţii. Antioxidanţii naturali lucrează numai în cascade metabolice în interiorul celulelor vegetale şi animale. Vitaminele şi mineralele sinergizează şi se află într-o relaţie de susţinere reciprocă. Spre exemplu, vitamina E este reactivată de vitamina C. Dacă aceşti antioxidanţi nu se află în astfel de relaţii – cascadă, ei chiar pot deveni periculoşi, pentru că, de exemplu, vitamina E, care a anihilat radicalii liberi, se transformă ea însăşi într-un radical liber periculos, trecând la forma ei redusă. În acest moment intervine vitamina C, care o reactivează.
Prin încolţire, seminţele de orz, grâu, lucernă se trezesc la viaţă, generând noi substanţe în procesele metabolice activate, substanţe care nu existau înainte. Acest lucru înseamnă că germenii de orz, grâu şi lucernă sunt mult mai bogaţi din punct de vedere al compoziţiei în substanţe biologic active decât seminţele din care au provenit. În procesul de încolţire sunt activate o multitudine de enzime absolut necesare menţinerii vieţii şi sănătăţii şi care lipsesc din alimentele moderne. De aceea spunem că alimentele moderne, rafinate, de tip fast food şi junk food sunt alimente moarte.

ORZUL 
-  Asigură corpului nostru necesarul zilnic de vitamine, minerale, aminoacizi, acizi graşi esenţiali, enzime şi clorofilă. 
-  Stimulează sistemul imunitar. 
-  Este cea mai bogată sursă de superoxiddismutază, un antioxidant foarte puternic, şi de aceea combate în mod eficient efectele nocive ale radicalilor liberi, principala cauză a îmbătrânirii şi declanşării multor afecţiuni. 
-  Contribuie la reducerea nivelului colesterolului. 
-  Îmbunătăţeşte metabolismul celular, contribuind, astfel, şi la scăderea în greutate.

GRÂUL 
-  Are o istorie milenară, primele culturi fiind atestate cu mii de ani în urmă, pe teritoriul de astăzi al Iranului. Este o sursă importantă de fibre alimentare, în special insolubile, esenţiale pentru buna funcţionare a tranzitului intestinal, precum şi pentru prevenirea bolilor cardiovasculare. 
-  Are un conţinut ridicat de fitosteroli, ce pot contribui la reducerea nivelului colesterolului rău.

LUCERNA 
-  Este bogată în enzime, care stimulează digestia.  
-  Conţine fitoestrogeni, bioflavonoide, aminoacizi, calciu, fosfor, fier, magneziu, potasiu şi vitamine. Are de patru ori mai multă vitamina C decât citricele, iar calciul pe care îl conţine este uşor absorbabil şi asimilabil de către organism.  
-  Este recomandată ca tonic general şi stimulent al sistemului imunitar.  
-  Datorită conţinutului ridicat de fibre, are un rol important în detoxifiere.  
-  Are efecte benefice şi asupra eliminării retenţiei de apă din ţesuturi.  
-  Poate preveni creşterea nivelului colesterolului şi depunerea grăsimii pe artere.  
-  Prin conţinutul ridicat în vitamina K, previne sângerările şi facilitează coagularea sângelui.  
-  Are efect puternic antioxidant, prevenind îmbătrânirea, redă elasticitatea şi supleţea pielii. 
- Ajută la sporirea nivelului de energie a organismului, precum şi la refacerea tonusului fizic şi psihic.

CAPSAICINA
Este o substanţă care se găseşte în ardeiul iute, răspunzătoare de senzaţia extremă de fierbinte pe care o generează. Cercetările arată că este foarte benefică în cazul durerilor cronice cauzate de afecţiunile reumatismale cronice. 
-  Ajută la stimularea sistemului imunitar. 
-  Creşte rata metabolismului, contribuind, astfel, la scăderea în greutate. Conform studiilor efectuate de Institutul Medical din Anglia, ingestia de capsaicină contribuie la „topirea” caloriilor, stimulând digestia şi alte funcţii ale organismului. 
-  Ajută la reducerea nivelului de colesterol, acţionând pe două căi: creşterea activităţii enzimelor responsabile de metabolismul grăsimilor şi scăderea cantităţii de colesterol absorbit de organism. 
-  Stimulează circulaţia. Prin efectul său vasodilatator, capsaicina ajută la scăderea tensiunii arteriale şi, implicit, a riscului de accidente vasculare ori infarct miocardic.

Recomandarea Forever Living Products privind nutrienţii din plante este suplimentul alimentar Fields of Greens. Pentru mai multe informaţii despre aceste produse intraţi pe Produse Aloe Vera, pe Articole de prezentare produse Forever Living Products sau pe Canalul youtube de prezentare video a produselor.

duminică, 28 decembrie 2014

Energie şi vitalitate la maxim!



Menţionate încă din secolul al 16-lea în documentele aztece, seminţele de chia sunt considerate unele dintre cele mai complexe surse de energie şi putere. Aztecii considerau chia o componentă esenţială nu numai în alimentaţie, ci şi în ceremoniile religioase. Era convingerea lor că chia le dă o forţă şi o vigoare deosebite, de aceea o utilizau ca supliment alimentar în campaniile de război. Importanţa ei se remarca şi prin faptul că era folosită ca monedă de schimb sau ca tribut. Americanii nativi cunoşteau proprietăţile vindecătoare ale ginsengului şi s-a dovedit că, atunci când alergau sau călătoreau pe distanţe mari, nativii mestecau rădăcină de ginseng ca să reziste oboselii.

CHIA
Salvia columbariae, cunoscută de străvechile civilizaţii precolumbiene de pe continentul american sub denumirea de chia aurie, reprezintă un miracol al naturii datorită compoziţiei sale biochimice, care imprimă şi proprietăţile nutriţionale şi sanogene ale seminţelor acestei plante. Chia conţine proteine cu o valoare biologică asemănătoare celei a cărnii, datorită aminoacizilor esenţiali care se regăsesc în plantă într-un raport echilibrat. Astfel, seminţele de chia conţin între 19 - 23% proteine, chiar mai mult decât unele sortimente de carne. Chiar şi în comparaţie cu cerealele, chia este net superioară din punctul de vedere al conţinului în proteine, faţă de grâu (12 – 14 %), porumb (10 – 12 %), orez (7 – 8%), ovăz (14%), orz (9%).
Iată de ce chia este o alternativă ideală pentru hrana vegetarienilor, veganilor, substituind proteina de origine animală. Spre deosebire de aceasta, proteina din chia mai are o calitate deosebită, aceea că este însoţită de un conţinut ridicat de fibre, aproximativ 28 g de fibre la 100 g de seminţe, cantitate ce poate acoperi chiar necesarul zilnic de fibre al unui adult.
Faţă de carne, care, din lipsa fibrelor alimentare, determină scăderea peristaltismului intestinal, apariţia constipaţiei şi, deci, în timp, a autointoxicării, proteina din chia stimulează peristaltismul şi detoxifierea organismului, combătând constipatia.

Seminţele de chia:
- Sunt o sursă preţioasă de antioxidanţi potenţi, întrecând cu mult afinele.
- Conţin mai mult calciu decât laptele integral şi mai mult fier decât spanacul.
- Conţinutul de magneziu, un macroelement esenţial pentru reglarea excitabilităţii neuro-musculare şi, deci, pentru funcţionarea creierului, a muşchilor scheletici şi a inimii, îl întrece pe cel din broccoli.
- Concentraţia acizilor graşi esenţiali Omega-3 (acidul alfa-linolenic) o depăşeşte cu mult pe cea din somon, iar cantitatea de acid folic este superioară celei din sparanghel.
- Au un conţinut bogat de fibre solubile şi insolubile, care contribuie la reglarea nivelului colesterolului şi glicemiei, prevenind apariţia maladiilor cardiovasculare şi cerebrovasculare.
- Însoţite de o hidratare adecvată, sunt utile în reglarea apetitului, fiind recomandate pentru menţinerea normo-ponderalităţii, precum şi în supraponderalitate şi obezitate.
Datorită acestei compoziţii, seminţele de chia au şi un index şi o încărcătură glicemică scăzute, ceea ce le indică în prevenirea rezistenţei la insulină şi în dieta suferinzilor de diabet. Datorită capacităţii mari de reţinere a apei de către componenta fibroasă, chia oferă o foarte bună hidratare organismului atunci când consumul ei este însoţit şi de un consum adecvat de apă, fiindu-le indicată celor care practică sporturi de rezistenţă şi anduranţă, în special atleţilor.

GINSENG
În limba chineză înseamnă „chintesenţa bărbatului” şi de aceea a fost utilizat de secole ca remediu eficient împotriva oboselii şi pentru revitalizarea organismului. Astăzi, ginseng-ul chinezesc (Panax ginseng) este considerat, alături de ginseng-ul siberian (Eleutherococcus senticosus), ca fiind unele dintre cele mai puternice remedii adaptogene. Un remediu adaptogen este cel care are efect asupra modulării răspunsului de adaptare la stres, detensionând şi destresând organismul.
În condiţiile actuale de trai, cei mai mulţi dintre noi avem un nivel ridicat de cortizol, care devine cronic, generând, la rândul lui, stresul cronic, cauza majoră a îmbolnăvirilor cardiovasculare (infarct de miocard), cerebrovasculare (accidentul vascular cerebral), chiar diabet şi boli neurodegenerative (Alzheimer).
Asocierea celor două forme de ginseng duce la potenţarea acţiunii acestora în eficienţa de echilibrare a metabolismului, întărirea sistemului imunitar, prevenirea migrenelor, reglarea glicemiei, nivelului de colesterol şi tensiunii arteriale.
Ginseng-ul:
- Este un tonic şi stimulent digestiv, mai ales când stresul mental şi nervozitatea afectează negativ sistemul digestiv.
- În mod tradiţional este considerat un afrodiziac natural, îmbunătăţind virilitatea şi combătând disfuncţiile sexuale atât la bărbaţi, cât şi la femei. O parte dintre aceste acţiuni se datorează unui component natural activ adaptogen din clasa saponinelor.
- Atunci când este administrat timp îndelungat, frânează procesele de senescenţă (îmbătrânire), inducând longevitatea.
- Fiind un excelent tonic cerebral, îmbunătăţeşte performanţele memoriei, atenţiei şi puterii de concentrare, având un efect general de calmare şi eliminare a stresului psihic.
Precauţii în administrarea ginseng-ului: suferinzii de hipertensiune arterială sau boli cardiace vor consulta medicul înainte de administrare, deoarece la diferite doze ginseng-ul poate avea efect hipotensor sau hipertensor.

Recomandarea Forever Living Products pentru redarea energiei, forţei şi vigorii este suplimentul alimentar Gin-Chia. Pentru mai multe informaţii despre aceste produse intraţi pe Produse Aloe Vera, pe Articole de prezentare produse Forever Living Products sau pe Canalul youtube de prezentare video a produselor.